Caută
  • Dan Izvernariu

MILHISTORIAS (1) : ROSU, GALBEN si DEZASTRU

Spuneam, in blog posturile anterioare , vorbind despre ultimile mele imagini despre Timisoara , Romania, lasate in urma privind pe geamul trenului ce avea sa ne duca la frontiera, ca dupa 33 ani, nu aveam cel mai mic regret parasind definitiv Romania. Nu exista istorii bune sau rele, exista doar, accepetate sau neacceptate. Chestiunea de “Recunoasteri reciproce” trebuie sa fie invatata odata si pentru totdeauna de catre indivizi in societate. Adevarul, poate apartine “celui mai puternic” dar, acesta este fiabil atata timp cat ceilalti isi asuma recunoasterea lui. Cand recunoasterea cade, nimic din ce a fost nu mai este valabil, chiar daca "Puterea" nu vrea sa abdice. Asta se numeste REVOLUTIE! Iata, principiul fundamental pe care istoria este cladita si dece se spune ca “Infernul este pavat cu bune intentii”. Povestea mea personala incepe undeva in anul 1968 in Timisoara Republici Socialiste Romania. Sapte ani mai tarziu , iesind din educatia familiei in cea sociala, a inceput travaliul.


Copilul cu bicicleta Pegas , verde metalizat. (chiar cea din imagine!) M-am nascut cu “o problema” a constiintei, am intrebat infinite ori “dece”, de atatea ori incat in final, unul din parinti regla acest aspect facand update cu una dupa ceafa. Din acest moment , m-am retras in sinea mea si la scoala am devenit observatorul din banca a treia de la geam, privind catre “ei” colegii, catre “ea” tovarasa invatatoare cu un nume , interesant de cocalari azi . Imi parea nefiresc sa cant de dimineata pe stomacul gol, Imnul de Stat: Trei culori, “Trei culori cuosc pe lume”...mai tarziu acest aspect a devenit prin trezirea la realitatea mea Punk, gluma cu adevar in executabil, “Rosu, Galben si Dezastru(Alabstru)”. La scoala am fost un dezastru, acel albastru in toate, acel om ce nu se putea conecta la “hapul” dat de scoala, intreband mereu...”Dece”. Eram in procentul de “idioti” de ,poate 10% rar intalniti in societatea socialista multilateral dezvoltata romana si prin urmare, greu de inteles. Te intreb, cum ar putea invata un copil bolnav de meningita intro societate scolara absolut concurentiala si intoleranta, "multilateral dezvoltata"? Era un travaliu spuneam inca din primele clase I-IV sa ma scol dimineata, sa merg pe pilot automat insotit de “Maica” (bunica mea) la scoala, sa ascult, sa imi fac temele, sa imi complectez dictarea sau exteporalul ce mereu aveau aceeia-si apostrofare din partea “autoritatii” de la catedra “ Dan, tu o sa ajungi gunoier”. Punk, mai tarziu, cam peste 15 ani avea sa devina profetie, punk inseamna si iasca sau gunoi de curte.Azi, sunt chiar mandru de aceasta profetie! Eu sunt EU si nu copy/paste social, traind cum vreau. Aveam doar 8 sau 9 ani, primisem cadou din partea lui “Buni si Moshu” o bicicleta verde , un “Pegas” model 11(?) cred?! Asa ca in vacantele ce ma scuteau de indobitocirea legala si social recunoscuta unanim acceptat, except- eu, imi petreceam vacantele in Parohia din Surducul Mare , Banat, de mod bohem, citind carti adevarate si hoinarind zilnic km intregi cu aceasta bicicleta. Interesant! Aveam doar cca. 9 ani si ma jucam astfel, Imaginam ca bicileta mea este o masina, o masina verde, nu-i cunosc marca ( ce mai tarziu avea sa fie un Jaguar Car, verde original, cam peste 38 ani, in España!) Cu aceasta “masina” viajam imaginar , trecand frontiera catre “Austria”… era imposibil sa pleci undeva in acele vremuri cauza a dictaturii de la Bucuresti. Nu imi amintesc ca odata trecut “frontiera” m-am reantors, un alt fapt real in viata mea dupa 20 ani fara reantoarcere in Peninsula Iberica, 24 ani mai tarziu. Important! De mic am visat sa plec. Era “povestea mea imaginara”. Nu stiu daca la varsta de 9 ani aveam concluzionat in constinta “eu vreu sa plec pentru ca nu sunt de aici din Romania” si “dece”, dar stiu, ca niciodat dar absolut niciodata nu mi s-a parut ca sunt in casa mea, iata cu o varsta frageda.

Oamenii se nasc liberi. Mai tarziu ei devin prada normelor, obtuzuli reglat de legi, reguli, regularizari, niciodata eterne dar confuze. Poate ca am simtit aceasta in “autismul” meu relationat cu “Patria mea”. Repet, eram un “cabrão “ chiar de mic copil, intro societate dictaoriala, ingusta, stupida si rea… dece, nu rea?! Nu poti fi rau daca nu esti si redus. Am visat sa plec inca de mic. Istoria tarii mele la acea vreme si dupa mi-au dat doua optiuni, sa ma adaptez urgent la ce fac ceilalti sau sa imi caut viata ce o vreau, asa cum o vad si o simt de la distanta, in care EU sunt chiar EU asa cum am chef intro viata unica in care… in care, nimeni nu poate muri in locul meu, nu vad cum ar putea traii pentru mine. Mi-am terminat studiile obligatorii, am “Sevit Patria” cu Juramant, am participat intro lovitura de stat (involuntar!) numita Revolutia din Decembrie 1989 inceputa la Timisoara , am incercat imposibilul dupa in realizarea corecta, insa...toate cartiile facute erau de alta opinie, vom vedea in urmatorul blog post. Pentru mine pana la 53 ani, istoria vietii a fost asa, un dezastru 33 ani si o lupta alti 20. Multumesc Portugaliei si chiar Spaniei, ce m-au primit cu bratele deschise, cu intelegere, indulgenta in acte ades, pentrufaptul ca m-au asimilat rapid si pentru ca azi ma simt unul de-ai lor chiar daca fabricatia mea este alta. Continuare >>>

42 afișare