Caută
  • Dan Izvernariu

Impreuna vom urca mai sus


A fost timpul disperarii, timpul surd al colapsului, timpul lacrimilor, timpul fantomei trecutului, timpul urii, timpul nostalgiei, timpul propriei Golgote... asa au trecut 6 luni. Amandoi am trecut acestea in acelas an, in acelas timp, pierzand motivatia existentei noastre, ramanand singuri in Chao deconectati de la realitati, in deriva. Universul insa a conspirat pentru ca in acesta mereu exista un compensativ de vreme ce toate stau in echilibru . A trebuit sa trecem fiecare in lumea lui prin purgatoriul dur al durerii despartirii definitive de propria jumatate. Nici azi nu am inteles aceasta de vreme ce nu era necesara o astfel de lectie. In haosul creeat de collaps a ramas o sansa pe care amandoi azi am stiut sa o primim reamintindu-ne cine suntem, cum suntem si ce inca ne mai dorim de la viata pana la sfarsitul zilei noastre.


Lisboa. Outubro de 2010 . Imagem : danIzvernariu . Imi este dor de inserarea de Octombrie/Noembrie de Lisboa. De acele strazi din Baixa Chiado cu fum de castane coapte, cu forfota de masini si lume grabita sa ajunga acasa pe intunericul albastru ce se lasa.Cu vitrinele stralucitoare ce se grabesc inca de pe acum sa expuna marfa pentru Craciun, de taverna de fado in care generatii de generatii au cantat si au baut Beirao ascultand strofa concluzie a vietii, mereu altfel spus ..."viata este o iluzie".

De acele cafenele pline in care oamenii inca isi mai au de spus ceva ramas din cursul zilei. Acea sueta fara capat, varsta sau ora.Imi este dor pana si de acel sunet scos de compresorul vitrinei frigorifice cu dulciuri peste care se serveste cafeaua aromata, scurta si tare. Imi este tare dor de drumul meu inspre casa urcand de la Teatrul Dona Maria 2ª (Rossio) pana sus in Graça ...pe drumul pietruit si serpuit , Golgota vietii mele pe acre am cazut si m-am ridicat. Nimic nu m-a putut tine jos si nici impiedica sa inaintez .Imi este dor chiar si de ploaia marunta vazuta la lumina felinarelor vechi ale strazii lisaboneze, in acea liniste specifica a acestu-i popor calm si umil. Toatea acestea au incetat sa mai fie acum 8 ani de zile in urma cand tragedia economica a lovit Portugalia.

Probabil am avut nevoie de o lectie dura, urata si nemiloasa in acesti ani ca sa pot simti invatand valoarea reala a vietii si cam cat trebuie sa fi fericit cu adevarat intro lume avida de materialism nejustificat, de falsa prezentare si de nimicul dupa care alearga disperata in filosofii niciodata aplicate despre "o viata fericita".


A minha Rua, em Graça , Lisboa. Outubro de 2010 . Imagem : danIzvernariu .

-Si atunci? Nu lipseste nimic in acest sens pentru ca "Impreuna sa putem urca mai sus".

Varsta mijlocie este pentru mine acum o noua provocare in intelegerea vietii.

Subiectul ei consta doar in cantarul adevarului "ori este ori nu merita sa imi pierd timpul".

Oamenii ajung odata cu varsta sa faca fixatii. Acele fixatii sunt limite, limita mea ca existenta este Lisboa.

Este maximul necesar ce il doresc sa il am pentru a ma simti fericit (acceptat/acceptand, satisfacut si portejat putand sa satisfac si sa protejej la randul meu, ce poate fi mai extraordinar in viata decat aceste trei principii?).

Am sa va spun simplu dece.

Intreaga viata a tuturor este o incercare, un raft intreg de informatii in borcane cu diverse etichete sau...fara. Pana nu gusti nu sti ce este al tau si care este reteta ta de-a te simti in siguranta, extaziat de aroma si cu acceptul impacat nu la jumatate de masura ci la intreg.In aceasta faza omul devine el insusi , un fel de autoeticheta si stacheta propriu fixata si nu data la pace ci chiar gustata si traita intens dupa bunul plac mai ales daca acesta a fost probat si de altii cu conluzii similare.

Am fost intrebat recent in repetate randuri sub diverse formulari prin reteaua de socializare Facebook ,

cum vad reantoarcerea mea in Lisboa dupa collaps?

Cred ca mi-a trebuit ceva timp sa pot raspunde pentru ca aspectul este complex psihic.In primul rand va trebui sa imi "fixez ceasul" actualizand si reamintindumi de visele ce inca nu s.au implinit acolo , vise ce sunt si includ partenerul meu oricare ar fi.

Cu atat mai mult cu cat actuala mea relatie este precum pare de suflete pereche.As avea cateva variante de-a continua viata.

A ramane in Madrid este egal cu a ramane ancorat in trecut. Aceasta inseamna, obsesie, durere, amaraciune si chiar asa cum spunea si sotia mea Doris inainte de-a trece... " eu nu mai vreau sa traiesc aceasta viata" drept spus, nici eu in conditiile date . Un fapt cat se poate de negativ pentru un supravietuitor .

Cred ca in viata avem datoria unica si unica misiune sa facem ceva bun, frumos, grandios sufleteste daca se poate pentru noi si terti , in fapt misiunea vietii este fericirea si lupta pentru aceasta.

A ma reantoarce la origine nu poate fi discutat cauza a faptului ca in acest mod m-as dezice prosteste de lupta si elevarea mea timp de 20 ani , acasa in Lisboa. In plus pamanturiile radaciniilor native nu ofera nimic altceva decat eventualul loc al eternitatii mele daca se va gasi cine sa ma impamanteneasca dupa lunga mea lupta in lume.

Ar mai ramane tara si locul absolut necunoscut in care act am deschide acea "Cutie a Pandorei" ; nu avem cum sa stiim daca impreuna in necunoscut absolut vom face fata sau nu , sunt lucruri ce depind mult si de aspectul necunoscut al persoanei ca reactie la nou si lupta. Reantoarcerea in Lisboa este pentru mine o tema ampla.

Este asa pentru simplu fapt ca am trait fericit acolo si ar mai fi inca foarte multe de spus, facut si realizat. Cumva stiu si pot gestiona situatii pe acest teren fertil.

Mai am inca o convingere, ca dupa 8 ani de absenta de acasa din Lisboa multe, foarte multe lucruri s-au schimbat. Unele in convenabil altele in inconvenabil, cu toate acestea simt ca traditia locala nu isi va schimba valoarea si prin urmare viat este la fel dar altfel spus.

#DanIzvernariu #MadalinaIzvernariu #Lisboa #Legendapersonala #Boehmia

21 afișare