Caută
  • Dan Izvernariu

Femeia din trenul de Sta. Apolonia



De curand in reteaua sociala Facebook, am gasit un post in care se vorbea despre amintiri "din perioada de naveta". Diversi, diverse au comentat reamintind de propriile lor perioade de naveta.

Eu mi-am amintit de o scena a vietii mele ce s-a petrecut acasa in Lisboa cu cativa ani buni in urma, scena ce a fost salvata cumva in subconstientul meu si iata activata acum prin sugestia postului amicei mele. Tot ce va spun este real 100% Sta.Appolonia, Lisboa Post Production: Dan izvernariu 2016

Am considerat ca merita aceasta poveste a mea relationata cu " perioada de naveta din viata mea" revelata public sa aibe un loc in blogul meu pentru ca este o piesa a colectiei Legendei mele personale din care am invatat ceva profund si care trebuie tranzmis pentru ca altii sa invete... sa invete a traii momentul la adevarata valoare "acum aici", sa decida in baza simtului si sa prcedeze in baza ratunii. Exclus sa nu faci nimic in acest gen de cazuri pentru simplu fapt ca aceste momente sunt atat de unice incat ele chiar prin simplitatea lor ajung sa iti dicteze intreaga viata repetand mereu mai apoi o karma fara iesire...doar pentru ca nu ai fost atent si ai omis sa reactionezi dupa ce ai sesizat si gandit. Istoria complecta a secventei mele din ceeace am trait real arata ca cel mai platonic roman posibil scris in timpuri contemporane, avide de...materialism. Legenda personala este precum traiectoria unui corp ceresc. Aceasta parcurge distante eliptice ce uneori se intersecteaza cu alte corpuri ceresti . Unele se ciocnesc, altele se intersecteaza sau pur si simplu merg o perioada in paralel pe treiectorie individuala astfel incat la un punct, daca nu a avut loc ciocnirea va avea loc despartirea. Povestea mea tine de platonicul ritmului si avansului in paralel pana in ziua in care s-a produs despartirea de culoarul comun parcurs pana atunci. Timp de cativa ani buni zi de zi am parcurs o distanta de cca 50 Km (Alverca - Sta. Apolonia Lisboa) tren in care la ora 5:45 AM urcam si in care reveneam la 15: 45 PM in acelas vagon, pe acelas loc. Trebuie sa stiti ca in mijloace de transport in comun, navetistii obisnuiesc sa isi ocupe locul fara sa gandeasca la schimbari de ar fi sa petreaca decade facand acelas drum dus-intors. O forma a faptului ca omul in sinea lui nu se schimba si nu renunta la ceeace este el in fapt chiar daca adapteaza. Cred ca in acesti ani la incepand cu orele 5:45AM pe perioada drumului am citit tot ce a putut fi publicat din Marea Opera Complecta a Dr. Carl G. Jung. Eram pur si simplu interesat de teoria lui privind misticul concluziei: "nimic nu poate fi la intamplare". Asa se face ca din locul meu in vagon comun am putut sa observ in timp "Legende personale" a calatoriilor navetisti din tren. Asa am vazut cum unii in timp treceau stari , de bine, de rau, de inflorire sau decadere, de absenta temporara pentru odihna sau de disparitie cauza...necunoascuta. Este ca si cum ai reusi sa ii cunosti pe toti dupa un timp fara ca sa sti nimic despre ei personal, nume, varsta, ... ce paradox! Doar oameni "entitati" ce vin si pleaca cu exactitate, merg in paralel cu tine si putin probabil sa se "ciocneasca" pentru simplu fapt ca oamenii au devenit retrasi, reticenti, refractari la necunoascut , un sindrom modern ce a impanzit societatea incapabila sa se exprime altfel decat : email, chat, sms... nimic real. In paralel cu mine pe sirul opus scaunului meu statea , EA. Am sa o numesc aici simplu EA pentru ca nu-i cunosc identitatea ci doar partial, vom vedea. Cred ca unghiul vizibilitatii ne-a atras atentia unul asupra celuilalt. Un unghi cu perspectiva restransa (imi amintesc acum!) dat fiind faptul ca distanta intre noi nu depasea 3 m. Asa se face ca am inceput sa o observ, nu foarte inalta, mereu de bun gust imbracata , un aer intelectual de femeie fina cu educatie si traditie de familie judecand dupa gesturi si discretia absoluta. Am fost atars de cartiile ce le citea, voiam sa o cunosc cumva dupa ce citeste ca tema... tema , surpriza mea era variata si nici din aceasta perspectiva nu am putut deduce intimul ei intelectual. EA s-a aratat interesata discret inca din prima zi in care a urcat, pentru prima oara in vagon. Am vazut aceasta din nehotararea ei de-a alege un loc cumva retras insa cumva in mijlocul locului (mise en place) , un fel de activ/pasiv ca dispozitie de comunicare sociala, nimic cu intentie anume, cred instinctual facut. O stiam doar din lista de Bluetooth a telefonului meu mobil.

Mi-a luat cateva zile sa deduc care este codul ei, chronmetrand si apreciind distante in care urma sa se inscriie ONLINE. Un fel de adictie a unui joc al mintii discret fara a deranja la care m-am angrenat doar pentru a afla din timp daca azi o sa vina sau nu. Adevar, o asteptam mereu iar in zilele de absenta incercam sa refac imagini ale zilelor anterioare din perspectiva starilor ei presupunand ca... nu s-a intamplat nimc rau. Este absolut clar ca si ea flirtra de vreme ce intre paragrafe imi arunca priviri ce nu depaseau 2-3 secunde, nici una din aceastea insotite de vreo grimasa sau expresie care sa spuna ceva din ascunsul ei. In acest sens nici eu nu am facut un pas inainte, statutul civil al nostru nu permitea ideia de aventura cauza a educatiei sau poate a a mentalismului desuet dat de etica si morala famililor noastre de provenienta ce, nu permit sa cedezi doar pentru aventura. Loialitatea- un cuvant ce greu il gasesti actual in DEX (sic!) si mai rarissime in realitate. Oricare ar fi ne multumeam, pentru ca dupa cateva saptamaini bune, sa ne observam reciproc dar tot discret si fara avansuri din priviri. Amandoi , stiu sigur aceasta, stiam ca o coliziune ar fi fost fatala pentru ca oamenii se simt: chimic. In spatele mastii absolut inexpresive voite a ei am gasit sclipirea ochilor ce trada. Un fel de-a spune din priviri : " Azi esti nebarbierit! Esti OK?" sau "Azi parca pari mai fericita, ai un tonus bun!" A gasit sclipirea ochiilor mei ce trada. Altminteri acest fapt nu ar fi durat ani de zile , zi de zi... in acelas tren, vagon, loc. Hai sa notificam un aspect al personalitatii mele, sunt "Taur" ma comport ca un "Sagetator" cand stiu ce vreau si mereu ca un gentleman atunci cand aplic. Niciodata altfel insa in acest caz am fost blocat , nu de ea ci de conjunctura comuna ce ar fi presupus o aventura, conspiratie, revolutie...raniti, daune colaterale, un fapt contrar crezului meu sfant "Fa ce vrei rau nimanui".

A fost o perioada de varf in care ne-am indragostit. Recunosc asta. Zambeam fara sa o privesc, imi raspundea similar dupa cartea ei mereu deschisa in fata dar tradata de oglinda geamului langa care statea. A fost o perioada in care ne-am tradat ascunsul sentimental involuntar. Uneori intarziam si in ultimul minut o surprindeam privind intoarsa de pe scaun catre usa pe care intram mereu. Nu stia fetishul cu Bluethooth mobile phone user list (reteta mea ) pentru a ma localiza din timp. M-a surpins cand mi-au cazut toate obiectele din geanta uitata pe scaunul de alturi deschisa...o bomba ce a semanat carti, MP3, telefon mobil, ochelari, obiectele mele personale de la serviciu chicotind mi apoi in timp ce zapacit de zarva cautam sa ma adun. Cu toate acestea niciunul din noi nu a facut un pas vadit spre a intra in cunostiinta. Era in August 2009 , ma intorceam din Alverca catre casa in Sta. Apolonia ,Lisboa. Surprinderea mea a fost ca de aceasta data EA, purta ochelari de soare. Niciodata dar cu desavarsire niciodata EA nu a purtat pana atunci ochelari de soare in tren. Prin acestia ma privea fix si...in mana nu mai avea obisnuita carte ci alaturi de ea o valiza . Fixul privirii ei a fost hipnotic , avea mainiile asezate in poala cu degetele impreunate. De aceasta data nu a mai privit in alta parte ci doar la mine. Am cazut complect in confuzie pentru ca nu stiam la ce sa ma astept, Asa am petrecut cei 50 km. fara sa ne abatem de la conventionala intelegere din priviri. De acesta data nu am mai simtit ca este bine sau rau, ganduriile imi formau voci in cap iar un sentiment de despartire m-a cuprins. Am simtit ca o sa o vad pentru ultima data pentru ca expresia ei spunea aceasta, pentru ca limbajul corporal m-a facut sa inteleg ca ceva radical urmeaza sa se petreaca si ca aceasta este ultima noastra zi. A urmat , cu cca 5 min. de oprirea la peron in Sta. Apolonia scena ce m-a marcat pe viata prin drama ei. Privind la mine fix, a dus mana stanga la gura. A umezit usor si discret cu limba degetul inelar apoi a extras verigheta de pe deget ...privindu-ma fix in acest rastimp cu un gest absolut CERT fara eroare in miscare. A ramas asa inca cateva secunde. Privindu-ma . Am putut doar sa incuvintez din cap lasand sa inteleaga ca am inteles gestul ei. Apoi s-a ridicat de la locul ei si cu pasi siguri s-a indreptat catre usa , a coborat si s-a pierdut in multimea haotica a garii. Aceasta a fost ultima secventa a ei. In viata mea au ramas multe intrebari. A ramas emotionanta amintire a vietilor paralele, a oamenilor entitati... a LIBERULUI ARBITRU... a revolutiei si progresului pe decade de varsta in dragoste despre care Carl G JUNG ne aminteste numind in cuvinte tag # ciocnirea , # dragostea pe decade de varsta, # nimic la intamplare, # visul si simbolul lui.

#Alchemy #Dreaming #PostProduction #DanIzvernariu #Legendapersonala #DrCarlGustavJung #Lisboa #rationalism #PostProductie #alchimie #legilepolaritatiiatractiei #luxfashion

1434 afișare